Tabăra din pridvorul satului - trei zile de bucurie pentru copiii parohiei Țigănași

Viața parohiei Iulie 17, 2024

În perioada 15-17 iulie, în Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon” din Țigănași, Protopopiatul Iași I, s-a desfășurat prima ediție a Taberei din pridvorul satului

 

Cincizeci de copii din Parohia Țigănași au trăit o experiență inedită timp de trei zile alături de o echipă de voluntari ai Departamentului pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor.

Tinerii au avut parte de activități diverse, precum: rugăciunea de dimineață,  ateliere de educație financiară, creație artistică, jocuri sportive, foc de tabără, toate acestea pregătite cu mult drag și dăruire de către voluntari. Cuvintele nu pot surprinde bucuria, entuziasmul, emoția pe care fiecare dintre participanți le-au trăit.

Cele trei zile activități specifice unei tabere au fost posibile prin directa implicare a unor parteneri și prieteni ai parohiei noastre, dintre care amintim: Primăria Comunei Țigănași prin dl.primar Iulian Chirilă, dl. Florin Chirilă, Asociația „Sf. Spiridon”, prin d-na director Romașcanu Silvia, dl. Placinschi Aurel, dl. Ștefan Burdea, dl. Stângaciu Constantin, dl. Botezatu Gabriel, precum și celor care au asigurat cazarea voluntarilor: dl. Morcov Dorin, dl. Diaconescu Mircea, dl. Pleșca Andrei. 

Sperăm că acest început frumos va fi continuat și în anii următori, pentru a aduce un strop de fericire în sufletele copiilor și a se bucura de o tabără, așa cum ar merita fiecare copil.  

Citește alte articole despre: tabără, copii, biserica